Hans Christian Andersen: Nemuritorul Lumii Literare și Ziua Internațională a Cărților pentru Copii
În fiecare an, pe 2 aprilie se sărbătorește Ziua Internațională a cărților pentru copii. Data coincide cu ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme Hans Christian Andersen.
Născut în Danemarca, Hans Christian Andersen este unul dintre nemuritorii lumii literare. Basmele scrise de acesta nu se aseamănă cu nimic scris înainte sau de atunci.
Poveștile sale au fost traduse în aproape toate limbile planetei. În toată lumea, oamenii știu ce înseamnă să fii o “rățușcă urâtă“.
Pe insula Funen, de pe coasta Danemarcei, este situat un sat pescăresc numit Odense. Aici, într-o casă cu o singură camera, la dată de 2 aprilie 1805 s-a născut Hans Christian Andersen. În primii ani ai vieții sale, bunica sa, obișnuia să ii spună basme și legende daneze, iar acesta le punea în scenă în propriul sau teatru cu păpuși improvizat.
Scrierile lui Hans Christian Andersen au început să fie publicate în daneză în anul 1829. Acesta a publicat în total 168 de povești. El scria poveștile așa cum le spunea. “Cele mai bune vin se la sine. Ajung în fruntea mea și iată-mă, sunt aici”, spunea Andersen. Deși nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, Andersen interpreta cel mai bine natura copiilor.
Lumea întreagă s-a îndrăgostit de poveștile lui Hans Christian Andersen, iar acestea i-au adus danezului și mulți prieteni, printre care s-a numărat și celebrul Charles Dickens. Andersen a murit la data de 4 august 1875 în Copenhaga.