Blog

Unde a dispărut feminitatea de altă dată?

Oare de ce avem nevoie de o carte sau de un articol care să ne amintească cum să fim feminine? De ce noi femeile, am uitat să fim așa cum am fost învățate de mici-să fim drăgălașe, cochete, gingașe, frumoase și naturale?

Oare succesul și cariera ne-au învățat cum să fim mai “barbatoase” și am uitat ce înseamnă să ne acordăm timp pentru noi?

Din punctul meu de vedere feminitatea înseamnă atitudine, grație, stil, șarm, inteligență. Este putere, frumusețe, atracție.

De multe ori cand mă uit la un film vechi, sau citesc o poezie (deși trebuie să recunosc că nu am mai făcut asta de ceva timp), privesc cu nostalgie și cu admirație femeile din trecut, iar când îmi întorc ochii și revin în prezent, realizez cu tristețe că unele femei au uitat să fie femei. Cel mai probabil, și-au dorit atât de mult fie egale cu bărbații încât și-au pierdut simțul măsurii și al echilibrului.

Cele mai multe dintre noi își doresc să fie sexy, dar nu cunosc diferența majoră dintre a fi sexy și a fi vulgară. Parcă le-a dispărut personalitatea și unicitatea, și se grăbesc să imite tot ceea ce apare în vogă sau în modă. Nu îmi explic etalarea această orgolioasă, abundența de bijuterii, machiajul care este mult prea excesiv și proastele maniere.

Majoritatea femeilor trăiesc cu falsă impresie că, având doar haine scumpe, de firmă, pot fi elegante și stilate. Doar lucrurile le mențin stima de sine ridicată.

O femeie adevărată nu se lasă transformată într-o caricatură pentru că așa fac altele și că așa este la modă, pentru că lucrurile importante pentru ea înseamnă simplitate, naturalețe, discreție, gingășie, senzualitate, căldură, iubire, sensibilitate, frumusețe interioară.

Aș mai putea scrie multe pe tema aceasta, până mi-aș epuiza ideile, despre cum ar trebui să fie o femeie. Doar mă întreb, oare unde a dispărut femeia aceea despre care toți poeții scriau și o admirau? Unde este femeia aceea plină de farmec și de mister, de elegantă?

“Femeia a fost întotdeauna un ideal al artei!” (T. Demetrescu).

Cu iubire,

Alexandra.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button