Suntem la fel de fericiți în realitate precum arătăm pe Instagram?
Abia așteptam să îmi creez propriul meu blog și să pot scrie despre realitatea pe care mulți dintre noi o creăm prin ceea ce postăm pe Instagram, numind-o”realitate” dar care de cele mai multe ori duce la fustrare.
Dacă ne uităm la pozele nostre pe Instagram, realizam că în cele mai multe dintre ele radem, sau suntem super veseli, însă acest lucru nu reflectă în totalitate cu realitatea. Eu nu sunt mereu veselă, sau mereu plină de energie. Am zile în care sunt obosită, zile în care mă simt singură și simt că toate merg prost și nu au nici un rost, sau zile în care pur și simplu nu mă simt bine fizic. Îmi conserv energia pentru a mă reface, doar eu cu mine.
Știu cât de frustrant poate fi să te gândești că doar viață ta e dificilă, în vreme ce a altora pare perfectă, fără un nor pe cer. Cheia de fapt, e în acest cuvânt simplu: “PARE”.
Sunt atât de multe femei care sunt nefericite pentru că viețile lor nu-s perfecte, familiile lor nu sunt perfecte, joburile lor nu sunt perfecte, iar perfecțiunea pe care o văd etalată cu lejeritate de ceilalți în social media le frustrează și mai tare și le face să se urască și mai mult, atât pe ele, cât și pe viețile lor.
Chiar dacă te numeri printre cei care știu, în teorie, că Instagramul nu este realitatea, parcă tot te frustrează toate pozele alea perfecte și ai vrea să fii și tu că ceilalți…mereu veselă, fericită, iubita, impecabilă, la restaurante și în baruri exclusiviste sau în vacanțe extravagante.
Eu, una, nu sunt fericită continuu și nu cred că cineva este. Am momente în care am probleme de sănătate, sau sunt fără energie, momente în care sunt fără răbdare și nu pot suporta pe nimeni decât pe mine însămi.
Toate familiile și cuplurile chiar NU sunt într-o dragoste și fericire continuă așa cum pozează. Ba din contra: cu cât e mai frumos și mai aranjat mărul, cu atât e mai posibil să fie mai găunos pe dinăuntru.
Cu siguranță nu am descoperit nici un studiu, dar pot spune că am văzut atât de multe cupluri care nu sunt bine, au relații disfuncționale, agresive, trăiesc vieți duble sau paralele, în vreme ce postările lor pe social media sunt inundate de declarații de dragoste și momente în care își strigă fericirea.
Viață este făcută din momente bune și momente proaste și nici o poză perfectă nu o va face mai ușoară. Rezolvarea de fapt, vine doar când accepți ceea ce există și procedezi în consecință, dacă ai curajul să faci o schimbare și nu îți pasă de ce îți zice lumea. Așa că încetează să mai visezi la viață perfectă pe care o vezi afișată pe toate feed-urile. EA NU EXISTĂ! Nimeni nu are o viață perfectă! Nu intra te rog în acest joc în care nimeni nu e de fapt, fericit. Conectează-te la ține și fii exact așa cum ești!
Cu toții ne dorim să trăim într-o lume mai frumoasă, mai bună. Haideți să o facem așa, începând să fim autentici, reali, să ne arătăm așa cum suntem, să ne dăm jos măștile care ne epuizează și o fac tot mai mult cu trecerea timpului, ajungând într-un final să ne schilodeasca pe interior.
Da-ți voie să fii tu! Ești unic! Ești special!