Dyson Airwrap Review in 2024 : Își merită banii?
Anul acesta mi-am achiziționat Dyson Airwrap 2022. După aproximativ 2 luni de teste, îmi scriu părerea cinstită despre acesta. Este un produs ce mi l-am dorit de mult, dar tot am ezitat achiziționarea acestuia din cauza prețului care nu este tocmai ieftin.
Înainte de a începe, trebuie să va spun ce tip de par am, întrucât asta poate schimba fundamental modul în care ne raportăm la acest aparat: ce merge bine pentru mine, poate că nu merge bine și la alte persoane. Părul meu este ușor ondulat, cu fir gros, foarte des și încăpățânat. Este vopsit, uscat și dispus la frizz, însă dacă îl coafez stă exact așa cum îl pun și își menține formă până la următoarea spălare. Are volum natural, se usucă foarte greu.
Ce este Dyson Airwrap?
Este un aparat de coafat care usucă părul, îl îndreaptă sau îl onduleaza. Poate fi folosit pe părul umed sau uscat. Dyson susține că usucă la temperaturi mici și că nu degradează părul (sau cel puțin nu atât de rău). Chiar pot spune că eu am simțit diferența: usucă părul foarte repede și cu o temperatura mult mai mică decât orice aparat am folosit eu până acum.
Cu ce vine varianta nouă din 2022?
-Cele două perii de îndreptat sunt mobile, nu mai au mijlocul fix, așa că se poate adapta directiei periatului și formei capului.
-Uscătorul vine cu un cap multifuncțional care și usucă dar și elimina frizzul și perii rebeli la finalul coafatului.
-Inovația cea mai mișto e că din patru accesorii de ondulat au făcut doar două, cărora le poți schimbă direcția de coafat cu un singur gest, ceea ce scurtează enorm timpul și efortul depus.
Sunt foarte mulțumită și mă bucur foarte mult că am așteptat varianta asta. Dacă totuși aveți varianta veche, aflați că puteți cumpără doar noile accesorii, ele fiind compatibile cu modelele vechi.
Cum îl folosesc eu în rutina mea?
Dysonul mi se pare un aparat foarte ușor de folosit, care cu siguranță nu va putrezi în sertarul de styling. Deși folosesc multe accesorii, e atât de ușor să le schimbi încât nu simt nici o greutate. Timpul de uscare este mai mic că înainte, dar rezultatele muuuuult mai îmbunătățite. Iată cum îl folosesc eu:
1. După spălare, stau putin cu părul in prosop, apoi îl descurc bine. Neapărat și obligatoriu aplic protecția de păr. Usuc rădăcinile cu uscătorul de par.
2. Montez peria de întins pentru păr gros și perii cu o intensitate medie, căldură medie, câteva minute până se usucă cam 80% dacă vreau să folosesc peria de volum sau 95% dacă folosesc ondulatorul.
3. Coafez părul cu peria de volum sau ondulatoarele cam 10 sec intensitate maximă, căldură medie, apoi 10 sec aer rece. Dacă folosesc peria la final dau și cu accesoriul anti-frizz.
4. Aplic ulei de par pe părul uscat.
Își merită banii?
Da, din punctul meu de vedere. Dar depinde ce așteptări ai de la el. Eu mi-am dorit de la Dyson să îmi întindă ușor părul, fără să îl rup, fără să fiu nevoită să trag de el. Am vrut să îmi usuce părul mai repede decât cu foehnul actual și la o căldură mai mică, să am posibilitatea să fac un mic styling rapid având în vedere că nu mă pricep și sunt foarte neîndemânatica când vine vorba de asta. Un styler pentru inepti, dacă îl putem numi așa.
Am obținut absolut tot ce mi-am dorit, având în vedere tipul meu de par. De când îl am, îl folosesc mereu cu mare plăcere și părul meu e constant aranjat. Primesc des complimente. Consider că este una dintre cele mai bune investiții pe care le-am făcut în imaginea personală (asta pe lângă epilarea definitivă, dar voi povesti altă dată despre acest subiect, mai detaliat) și că își merită pe deplin prețul piperat.
Decizia de a-l cumpără e personală și ține de mulți factori, dar succesul va depinde de cât de bine te cunoști pe ține, părul tău și stilul tău de viață.
Love your hair! Love yourself!